Smartphone-ul a devenit „locul în care ne trăim viața”

Utilizatorii de smartphone-uri sunt echivalentul metaforic al unor „melci care își poartă casa în buzunar”, a concluzionat un studiu fără precedent realizat la University College London. Conform acestuia, oamenii se atașează emoțional de dispozitivele lor, preferă mai mult interacțiunea cu ecranul telefonului și mai puțin interacțiunea cu prietenii și familia.

 

O echipă de antropologi de la University College London a cercetat timp de un an utilizarea dispozitivelor de tip smartphone în nouă țări din toată lumea, din Irlanda până în Camerun. Cercetătorii au descoperit că oamenii formează o legătură emoțională puternică cu telefonul lor, unii fiind la fel de atașați de el precum sunt de casa în care locuiesc.

Smartphone-ul nu mai este doar un dispozitiv pe care îl folosim. El a devenit locul în care trăim”, spune Daniel Miller, profesor la UCL și coordonatorul cercetării.

Chiar și atunci când suntem împreună fizic, putem deveni foarte rapid singuri prin folosirea telefonului”, a adăugat el. Cauza specifică este folosirea aplicațiilor de comunicare precum WhatsApp.

 

Pentru utilizatori din toată lumea, o singură aplicație a devenit cea mai importantă funcție a smartphone-ului – LINE în Japonia, WeChat în China sau WhatsApp în Brazilia. Aceste aplicații sunt platforme unde frații discută despre cum să aibă grijă de părinții lor în vârstă, acolo unde părinții fac schimb de fotografii cu bebelușii lor, sau acolo unde migranții se reconectează cu familiile lor”.

Studiul arată că smartphone-urile au devenit necesități de bază – „Telefonul este obiectul cel mai apropiat de casă sau locul de muncă în ce privește cantitatea de timp pe care i-o dedicăm. El devine un «acasă de transport». Suntem mereu acasă pe smartphone-ul nostru. Am devenit niște melci umani care ne transportam casa în buzunar”.

Cercetătorii spun că acest nou „acasă” nu este, neapărat, un loc de relaxare, pentru că el este și spațiul în care are loc comunicarea de la serviciu sau de pe rețelele sociale.

Smartphone-ul poate reduce experiența casei ca loc de relaxare și refugiu. Angajații îl folosesc pentru a păstra contactul cu locul de muncă și după ce au terminat programul, de exemplu”.

Pe de altă parte, Miller spune că folosirea acestor dispozitive are importante aspecte pozitive – creează noi spații pentru comunicare între familii sau pentru dezbatere politică – „Doar urmărind multitudinea de posibilități de utilizare diferite putem înțelege pe deplin felul în care ne-au schimbat smartphone-urile viețile”, a concluzionat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *