Secretul lui Robert Glință, înotătorul de aur al României
Secretul lui Robert Glință, înotătorul de aur al României. Cum s-a antrenat „pe uscat”, în pandemie, când bazinele erau închise
Robert Glință este înotătorul care a scris istorie pentru România, după ce a cucerit recent medalia de aur în proba de 100 metri spate, la Campionatele Europene de nataţie de la Budapesta. Performanța sa este cu atât mai lăudabilă cu cât vine după un an de pandemie, în care piscinele au fost închise pentru o perioadă. Sportivul a povestit luni seara la Digi24 cum a reușit să se antreneze „pe uscat”, în condițiile în care bazinele aveau lacătul pus: a simulat înotul pe o sanie specială. Și-a împlinit însă visul după ani de muncă și sacrificii, inclusiv de suferință fizică. Și a demonstrat că se poate, iar următoarea țintă fixată sunt Jocurile Olimpice de la Tokyo, de unde speră să revină tot cu aur.
La 24 de ani, Robert Glință este nu numai un sportiv de excepție, ci și un tânăr atrăgător și totodată un bun povestitor. Impresionează prin fluența vorbirii, dar mai ales prin maturitatea gândirii. Poate că nu întâmplător este atras de psihologie. Știe exact ce are de făcut. Pe cont propriu de la 16 ani, este foarte disciplinat cu rutina zilnică a vieții de sportiv. Invitat inițial la Digi24 de la ora 22:00, a spus că ar fi mult prea târziu pentru el, așa că a preferat să vină în emisiune cu o oră mai devreme.
Povestea de înotător al lui Robert Glință începe la 9 ani, cu un mic incident: a avut o experiență neplăcută într-o piscină a unui hotel, în timp ce era în concediu cu părinții, iar aceștia au decis că e timpul să învețe să se descurce în apă. Așa a intrat înotul în viața sa.
Acum, la 24 de ani, Robert Glință are nu mai puțin de 90 de recorduri în palmares. Numai la Budapesta, a depășit de 3 ori recordul național la 100 de metri spate. La fiecare dintre etapele de calificare, obținea un rezultat și mai bun. În afară de aur, de la Campionatele Europene Robert Glință s-a întors și cu o medalie de argint, la 50 de metri spate.
„Am fost un copil ambițios, datorită educației”
De la 16 ani, Robert locuiește singur, gătește singur, își are de grijă singur și face performanță. La ediția precedentă a Jocurilor Olimpice, la doar 19 ani, s-a calificat în finală.
Robert Glință a explicat că atunci când ești mic, înoți toate stilurile până când la un moment dat, unul se va detașa și „procedeul te alege pe tine”. Depinde de propriul tău stil, de propria ta poziție pe apă, de propria eficiență.
Antrenorul său, de pildă, a fost impresionat de alunecarea sa pe apă. „Pluteam ușor la suprafață și mă deplasam cu o eficiență foarte mare și cu un efort foarte mic. Eram o așchie, aveam trăsături bune, un copil cu potențial de performanță. Am fost întotdeauna un copil foarte ambițios și datorită educației primite de la părinții mei, amândoi sportivi”, a povestit Robert Glință.
Înainte să facă înot, a făcut karate și a mers la fotbal pentru un timp. Avea multă energie, iar tatăl său voia să i-o canalizeze către un sport.
Ce mănâncă un înotător de performanță
Tatăl său este, de altfel, și în staff-ul său tehnic, este antrenorul de pregătire fizică al lui Robert. Echipa este formată din antrenor, preparator fizic, fiziolog, doi psihologi și nutriționist.
Ca sportiv de performanță, Robert face analize de sânge pentru a vedea care sunt parametrii organismului înainte de efort, când este odihnit, și după efort, și care este capacitatea de recuperare a organismului între tipurile de efort. „Aceste date ne ajută cum să structurăm pregătirea și să vedem care este trendul ascendent al performanței”, a explicat înotătorul.